Connect with us

Dupa un an si jumatate in sfarsit s-a intamplat…

ADELINA

Dupa un an si jumatate in sfarsit s-a intamplat…

Mamicilor,

Dupa aproape un an si jumatate am reusit un lucru extraordinar, cel putin pentru noi, dar mai ales pentru mine.
Va povestesc imediat ce s-a intamplat.

Daca va amintiti, in urma cu cateva saptamani scriam in postarile de pe SM ca efectiv suntem disperati din cauza faptului ca Zeny nu adoarme neplimbata in brate prin toata casa si, mai grav, uneori fiind nevoiti chiar sa iesim dupa miezul noptii din casa si sa dam ture cu masina pana o ia somnul.
Am cerut cateva sfaturi din partea voastra si recunosc ca mi-am disperat si prietenii apropiati cu intrebarile despre cum isi adorm copiii, poate-poate imi gasesc o sursa buna de inspiratie.

Fara sa vreau imi amintesc despre cuvintele doctorului nostru pediatru care atunci cand Zeny avea 3 luni ne avertiza sa avem grija ce metoda aplicam cand vine vorba de somnul bebelusului nostru pentru ca asa o vom tine mult timp inainte si va fi greu de dezvatat. Ne sugera la momentul respectiv sa o tinem in brate doar pentru a-i da sa manance, pentru a o iubi, a ne juca cu ea, dar sa nu o adormim plimbata.
Noi, Batman!!! Nu stie nimeni mai bine ca noi cum sa o adorma pe Zeny. Cand mai venea o alta persoana din exterior si ne spunea acelasi lucru, deja deveneam iritati: “Cum? Noi sa n-o adormim in brate? Pai doar un copil avem, lasa ca are timp sa adoarma singura”.

Aham….Iata ca a venit varsta de 1 an si 4 luni si din 3 kg s-au facut 10kg.
Somnul a ramas somn. 2 reprize ziua si 10-11 h /noaptea.
Teoretic!
Practic… mai bine va povestesc, ca sa ma intelegeti.

Zeny este cel mai cuminte copil. Nu plange, nu este needucata, nu tipa, nu arunca cu obiecte, nu sparge, nu loveste. Cel putin momentan. Este blanda si iubitoare. Se joaca frumos si rade tot timpul.
Va fac aceasta introducere ca sa nu cumva sa credeti ca discutam despre un copil problema si din cale afara de rasfatat. Exclus!

De-a lungul timpului am tot insistat pe legatura care ar trebui sa se formeze intre noi parintii ei si ea. S-o tinem pe pieptul nostru, sa ii cantam, sa ne simta bataia inimii, mirosul pielii si sa adoarma linistita in bratele noastre. Numai ca intre timp lucrurile s-au modificat, mai bine zis cifrele. Ea s-a marit, iar noi am ramas aceiasi. Eu slabuta, 51 kg, deloc corpolenta sau plina de muschi. Sotul ceva mai bine facut, evident, dar nici el foarte rezistent la noptile albe, amandoi iubind somnul.

Facand un obicei (prost de altfel) din adormitul ei in brate, micuta noastra ne-a prins punctul slab si a profitat. Timp de un an si cateva luni ne-a facut creierii pachet si ne-a tinut la degetul ei mic. :))
N-a mai dorit sa accepte niciun alt mod de a adormi, aproape ca ne-a educat pana si mancarea sa i-o dam in brate si nu stand pe scaun. Lucru total gresit.
Am avut nopti in care ne-a trezit s-o plimbam si de 15 ori/noapte. Practic atipeam si ma ridicam. Repeat, please! ;))) Uneori mai facem cu schimbul cu Virgil in functie de programul de activitate de a doua zi.
Coloana mea vertebrala a rezistat eroic in tot acest timp. Mai un masaj, mai o compresa calda, un brau (ca bunicu’) 🤭
Nu de putine ori inainte de somn trebuia sa o plimbam ore intregi pana voia sa adoarma. Funny, dar deloc placut pentru sanatatea noastra, atat fizica, dar si psihica.
Organismul nostru este facut sa duca un anumit volum de oboseala. Ce vine peste este deja stres pentru creier, iar consecintele pot aparea in multe situatii, pe o durata lunga si de multe ori pot duce spre depresii severe.

Evident, noi am insistat ca ea sa fie cea fericita in aceasta ecuatie si speram totusi la ziua in care va adormi singurica pe perna, fara alte artificii.

In urma cu cateva luni au inceput durerile de spate, care nu sunt deloc de neglijat. Zilnic ma trezeam blocata de spate, abia daca puteam sa ma ridic din pat.
Si in urma cu putin timp am decis sa merg la un medic specialist, care mi-a pus diagnosticul de “discopatie lombara” si mi-a recomandat sa nu mai ridic greutati, iar timp de 3 luni aproape zilnic sa fac elongatie si Tecar Therapy intr-o clinica de profil, dupa care intretinere o data la 6 luni.

Cel mai rau a fost recent cand trebuia sa plec la Timisoara pentru un eveniment, iar alarma era programata pentru 6:30 A.M.
In acea noapte mi-a venit practic sa plang de cat eram de obosita. Spatele ma durea, abia adormisem, iar Zeny se trezea din jumatate in jumatate de ora si ma impingea s-o plimb.
Si credeti-ma ca alte motive nu avea sa o faca. Are analizele la zi, mananca bine, pampersul i-l schimb intotdeauna inainte de somn dupa o baita relaxanta cu spuma, este hidratata, temperatura in casa este optima. Ne-am asigurat ca am eliminat toti factorii de stres in ceea ce o priveste. Si a mai ramas acest obicei de a ne ridica de N ori pe noapte si a face km prin casa cu ea in brate. Dupa ce ne asezam, pac! se trezea. 🤦🏻
In acea noapte a preluat-o sotul meu, ca sa pot dormi macar 3-4 ore.

A doua zi imediat am sunat toate cunostintele si am cautat un contact al unui doctor somnolog bun. Am aflat ca exista si asa ceva. Si am facut programare pentru marti (maine adica, inca n-am fost).

Dar ce credeti? Surpriza abia acum apare.
Cand am revenit de la Timisoara am stat tot drumul si m-am gandit ce pot face pentru a scapa de acest obicei stresant. Va imaginati ca nici pentru ea nu era confortabil sa se tot trezeasca si sa nu aiba un somn legat, insa probabil asa intelesese ea ca este ok sa faca.

Sambata seara inainte de somn i-am facut baita zilnica, i-am dat ultimul lapte, am facut intuneric in camera si i-am pus muzica de pe Youtube: “Cantece de adormit copiii”. Aparent usor!
Deloc! Dupa 2 ore inca era treaza, eu tot acolo langa ea. A inceput s-o ia somnul, in consecinta si cheful de plimbarea de seara. Vazand ca incearca sa ma dea jos din pat s-o plimb am luat-o in brate si i-am explicat ca unui om mare ca de astazi vom adormi tot imbratisate, doar ca stand jos pentru ca mami nu mai poate s-o plimbe si ca are dureri mari de spate.
Evident ca nu ma asteptam sa inteleaga din prima, insa nici eu n-am cedat. Timp de o ora a insistat s-o plimb, a tipat, a plans, s-a intors pe toate partile.
Cireasa de pe tort a fost cand Virgil intra pe usa: “hai s-o plimbam ca nu vrea altfel!”. Eu deja eram epuizata si speram sa nu incerce cineva sa ma dea inapoi de la acest proces.
Am spus: “Exclus! Stam asa pana cand adoarme, indiferent de ora si de efort!”
A iesit sceptic din camera, iar eu mi-am vazut de treaba. Recunosc ca in interiorul inimii mele i-as fi facut pe plac micutei fara sa stau sa ma gandesc, insa am ales ca de aceasta data sa raman rationala si sa ma gandesc ca aceasta schimbare este benefica pentru toata lumea, chiar daca initial n-am crezut in ea deloc. Imi era teama sa o las sa planga. Insa ca o mama grijulie ce sunt m-am documentat si am aflat ca plansul nu face deloc rau, ba mai mult, ii ajuta pe bebelusi sa elimine hormonul de stres cu conditia sa nu-l lasam singur in camera, ci sa-i fim alaturi, sa-l mangaiem, sa-l pupam, sa-i vorbim usor, sa nu se simta abandonat si neajutorat.
Este chiar indicat sa nu actionam imediat ce copilul nostru plange pentru a-l face sa inteleaga ca nu asa se rezolva toate lucrurile si nu castiga imediat ce face putin scandal. Este ok sa-i lasam copilului dreptul de a plange pentru ca asta nu inseamna ca este needucat, ci prin plans isi exprima starile emotionale. Un plans sanatos il elibereaza de tensiuni, stres si il face mai linistit.
Plansul nu omoara pe nimeni.
De aceeasi parere sunt si cei din TNO (Organizatoa Olandeza pentru Cercetarea stiintifica Aplicata), care ii sfatuiesc pe cei care lucreaza in Pediatrie, Spitale de copii, Maternitati, dar si pe parinti, sa-i lase pe copii sa planga progresiv o perioada mai mare de timp si tot ei ne asigura ca plansul nu cauzeaza stres copilului nostru.
Desigur, aici nu vorbim si despre bebelusii de pana la 6 luni de viata pentru ca ei sunt prea mici pentru a intelege scopul acestei “lectii” si pot aparea efecte adverse.
Asa ca daca bebelusul vostru a trecut de varsta de 6 luni puteti sa aplicati schimbari in viata voastra, dar intotdeauna cu sustinere, dragoste si atasament. Nu sunt de acord cu metoda “lasa-l singur in camera sa planga”.
Plansul controlat este firesc si ajuta, insa atentie la extreme.

Si astfel, Zeny a noastra a inceput o noua etapa din viata ei si noi odata cu ea. Cea de confort, siguranta, liniste si odihna binemeritata. Iar noi, cei care n-am mai dormit de cand micuta si-a facut aparitia in viata noastra :))) suntem cu atat mai fericiti.

Asadar! Nu va feriti de metode de compromis. Copiii au nevoie sa fie invatati, altfel ei n-au de unde sa stie ca poate exista si altfel.
Cu toate astea, vom onora si programarea de la dr. somnolog de maine si dupa revin aici pe blog sa va mai las mici recomandari pentru ca am primit atat de multe mesaje din partea voastra pe aceasta tema, incat m-am convins ca nu suntem singurii care trec prin asta. Am promis ca impartasesc cu voi cum rezolvam aceasta problema si am vrut sa ma tin de cuvant.

Somn linistit va dormi!

1 Comment

1 Comment

  1. Hercuti

    ianuarie 21, 2020 la 4:32 am

    Absolut.ai procedat foarte corect. Ca o mama care işi iubeste cu adevarat copilul si face ce este mai bine pentru el indiferent de durerea din inima. Eu am 2 copii ( 1,3 lumi si 3,7 luni) si ma-m bazat pe inima mea mereu nu pe sfatul nimanui. Sunt super cuminti im limita bunului simt , Slava Domnului ! Asta ma bucura caci daca erau bolnavi , mi-as fi dorit sa faca prostioate. sunt sanatosi! Adelina sa fiti sanatosi si sa aveti grija unul de celalalt ! :*

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmărește-ne pe Facebook

Populare

Etichete

Sus